|
INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
|
| Author |
Message |
vasy
Ucenic
   
Posts: 108
Group: Registered
Joined: Jun 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 119.47
|
INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Primii internauţi din Bucureşti cu dosar penal pentru download ilegal de muzică
După ce Aradul a dat acum o lună României primul infractor acuzat de piraterie muzicală, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare, a venit rândul poliţiştilor din Bucureşti să scoată la iveală primii deţinători de muzică ilegală pe Internet.
În urma sesizării Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), poliţia a percheziţionat locuinţele a doi dintre cei mai mari piraţi de muzică din Capitală. S-au adunat aproape 800 de GB de fonograme ilegale, distribuite prin softuri precum ODC şi DC++, iar cei doi piraţi, Gheorghe Alexandru Tărlescu şi Marius Scarlat (cunoscut şi sub celebra poreclă “andyghost”) s-au ales cu dosar penal.
Gheorghe Alexandru Tărlescu avea la liber pentru descărcat 366 de GB de fonograme, surprinse de UPFR cu ajutorul unor capturi de ecran.
“Uniunea a solicitat ulterior firmei furnizoare de servicii de Internet, careia i-a fost alocată plaja de I.P.-uri din care face parte şi cel în cauză, să comunice poliţiei cui a fost repartizat acest I.P.
şi de la ce adresă este folosit”, se arată într-un comunicat de presă al UPFR paşii urmaţi pentru a ajunge pe urmele infractorului. În urma percheziţiei şi a audierii, Tărlescu şi-a recunoscut faptele. Al doilea inculpat, Marius Scarlat, se lăuda cu 142 de GB de muzică ilegală atunci când i-a bătut poliţia la uşă.
ce parere aveti ? ca sunt multe afaceri de acest gen si care ar putea sa pice
|
|
| 06-07-2008 12:34 AM |
|

|
NoJustice
Designer
     
Posts: 386
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 680.63
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Da... nu e o idee rea sa scot si eu muzica de la share
Mai bine taci şi doar pari prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.
[ Free Online TV and Live WebCams ]
|
|
| 06-07-2008 12:56 AM |
|
 |
vasy
Ucenic
   
Posts: 108
Group: Registered
Joined: Jun 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 119.47
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
eu sunt mai nou in domeniu aceste cu site-uri si nu stiam cum sta treaba cu ce luam de pe net si punem pe site
dar cand am citit articolul am zis ca nu e de joaca
|
|
| 06-07-2008 02:36 AM |
|
 |
TiLiaN
Activ

Posts: 4
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 8.23
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
deci daca imi fac un site cu muzica este ilegal?
|
|
| 06-07-2008 04:10 AM |
|
 |
NoJustice
Designer
     
Posts: 386
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 680.63
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Mai, aia ce i-au arestat erau de pe dc++ nu de pe site-uri. Ai voie sa ai site cu muzica dar in anumite conditii, cel mai bine il intrebati pe TheBes7 ca el am vazut ca are un asemenea site, si are puse si conditii de utilizare!
Mai bine taci şi doar pari prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.
[ Free Online TV and Live WebCams ]
|
|
| 06-07-2008 04:27 AM |
|
 |
cozmin
Designer incepator
    
Posts: 205
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 431.24
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Probabil aveau la share 2-3 TB )
|
|
| 06-07-2008 04:34 AM |
|
 |
NoJustice
Designer
     
Posts: 386
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 680.63
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Tu ai citit cumva postul de mai sus, sau doar il comentezi?! Nu de alta dar scrie acolo si treaba asta...
Mai bine taci şi doar pari prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.
[ Free Online TV and Live WebCams ]
|
|
| 06-07-2008 04:40 AM |
|
 |
vasy
Ucenic
   
Posts: 108
Group: Registered
Joined: Jun 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 119.47
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
nojustice
pai daca ai site cu muzica si altii downloadeaza de la tine cum se cheama ?
nu e tot trafic ilegal ?
se poate interpreta oricum
indiret se poate considera ca acest trafic cu muzica iti poate aduce bani prin reclame
|
|
| 06-07-2008 06:15 AM |
|
 |
NoJustice
Designer
     
Posts: 386
Group: Registered
Joined: May 2008
Status:
Offline
Reputation: 0
Lei: 680.63
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Exista multe site-uri cu muzica legale pe net, treaba sta cam asa... poti downloada melodia gratis dar trebuie sa o stergi in maxim 24h/48h din calculator (altfel tu cel care ai downloadat-o ai incalcat regulile), iar daca vrei sa o descarci si sa o pastrezi pe termen nelimitat trebuie sa platesti o suma de bani pe ea. Iti dai seam ca si tu (detinatorul site-ului) inainte trebuie sa cumperi acele melodii, sau sa inchei un contract.
Mai bine taci şi doar pari prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.
[ Free Online TV and Live WebCams ]
|
|
| 06-07-2008 06:20 AM |
|
 |
user
Account not Activated
Posts: 680
Group: Awaiting Activation
Joined: Feb 2008
Status:
Offline
Lei: 2557.32
|
RE: INTERNAUTI CU DOSAR PENAL
Nu cred ca, conteaza cati giga/tera/peta ai la share. In general politia "se incurca" cu persoanele care au afaceri si scot bani de pe urma muziicii/filmelor. Adica in special cei care vand cd-uri/dvd-uri piratate. Acolo au ei de lucru. Nu la mine, un simplu utilizator care imi downlodez o melodie sa o ascult.
|
|
| 06-07-2008 07:50 AM |
|
 |
|
|